Pagini

marți, 5 aprilie 2011

Stihuri

             Mi-am desprins privirea din multime. Priveam pierduta spre nicaieri, in timp ce toti erau atenti la cuvintele poetului. Auzeam ca un ecou indepartat vocile din jurul meu, iar versurile recitate imi provocau numai amitiri. Stateam cu ochii mari si limpezi atintiti la salciile ce isi plangeau miscarile intr-un joc lin, neinteles.
            Cu toate ca stiam ca nimeni nu ma priveste, simteam doi ochi patrunzatori ce imi sagetau secunde de secunde chipul. Discret, ma retrag din meditatie si intorc capul spre perechea de ochi iscoditori. Insa, nimeni. Era doar poetul ce isi recita cu patos ultimul catren, care, oricum nu ar fi dat importanta starii mele.
            Imi reiau starea de visare...corpul statea drept, nemiscat, parca fara viata. Reusisem de aceasta data sa ma desfac cu totul de lumea din jurul meu, fara sa mai aud ecoul, versurile sau forfota din sala. Imi parea admirabila reusita mea. Ma simteam cu totul aparte si speram din tot sufletul meu, ca nu cumva cineva sa ma trezeasca din vis. Dar, vantul pornit afara impreuna crengile salciilor intr-un chip de om. Mai exact, un tanar – cu ochi mari, patrunzatori si albastri lipiti de o fata alba  ca luna, de care erau prinse haotic niste suvite blonde care se unduiau misterios.
            Simteam ca ma cheama. Speram ca cealalalta salcie sa isi impleteasca si ea bratele, ca sa-mi croiasca alaturi chipul. Fara sa mai stau pe ganduri, rup tacerea in sala, ridicandu-ma  intr-o graba absoluta si mergand tinta spre usa. Poate ca am trezit curiozitatea catorva, dar sunt convinsa ca dupa cateva secunde, miscarile mele au cazut in aura uitarii. Afara era el. Lipit de zidul gros de caramida, ma astepta intr-o stare de visator. Niciodata nu am observat ca poate fi atat de diferit in haina sa de un albastru inchis ce contrasta cu pantalonii gri spre negru. Parul ca si salcia, se juca in aer, imprastiind in aer miros dulce de iasomie. Ma privi cald si isi intinse mana in semn de chemare. Pe cealalalta o tinea la spate. Desi jacheta era descheiata lasand sa se vada salul gri, era cald, parca prea cald pentru frigul de afara. Intrebandu-l de ce, motiva simplu: “din cauza ta”. Ma simteam vinovata, si mi-am ascuns fata in salul sau. Zambi si imi saruta parinteste fruntea, mangaindu-mi delicat fata. Chiar daca asta m-ar fi deranjat in mod clar la alta persoana, la el parca era altceva, era din iubire. E clar ca am stat mult timp, dar parca a trecut o secunda. Dandu-mi seama ca ar trebui sa plec, ma dezlipesc cu greu, si soptindu-i cald motivul, ma desfac din bratele sale. Insa el, nu-mi desprinse mana. In mana cealalalta, ascunsa tot timpul la spate, se ascundeau niste ghiocei. Chiar daca as fi vrut sa plec, nu am putut. Am ramas langa el. Mi i-a asezat in palma si lipindu-se de urechea mea, incepu sa fredoneze. Ce? Nu stiu. Era prea frumos...Am cazut intr-o stare de visare, de desprindere...ma vedeam alergand pe un camp cu flori, impreuna, pe ritmul melodiei lui. Am inceput sa dansam; sa dansam in vazul lumii, fara sa ne pese de nimic. Dar, deodata termina. Termina soptindu-mi dulce: ,,Primavara...”

4 comentarii:

  1. ♥ ... Nu se termina dragoastea va dura la infinit .. chiar si atunci cand din pacate fiecare o ia pe drumul sau .. dragostea tot va dura :) ( din experienta mea ) , iar dragoastea celor doi e mirifica :X

    RăspundețiȘtergere
  2. e un vis frumos :X 8->
    oare e posibila si in realitate?

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru ce mi-ai spus :* Si mai ales daca vorbele astea vin tocmai de la tine, tu, regina compunerilor! :)
    Da, pe asta am citit-o azi dimineata, fruuumoasa e putin spus :D

    RăspundețiȘtergere
  4. ei na, regina compunerilor:))
    e vorba de ce simte sufletul si de o foaie si un pix. Apoi vine de la sine

    RăspundețiȘtergere