Pagini

marți, 26 aprilie 2011

Dac-as putea sa zbor...

Mi-am pus in gand ca in aceasta dupa amiaza sa-ti scriu. Ce? Crede-ma ca nu stiu. Pur si simplu o sa las sa-mi alunece cuvintele si sper ca in cele din urma sa ma intelegi.
De dimineata parea cald. Parca prea cald pentru aceast April. Dar aceasta minune(ca si celelalte, in rest) nu a durat prea mult. Asa ca, dintr-odata cerul se impaienjeni in nori, aerul deveni unul rece si sfidator, iar vantul...vantul desi din case parea insesizabil, afara imi parea insuportabil.
Ei bine...daca e vant, e viteza. Ce vreau sa spun cu asta? Mai intai sa-ti amintesc faptul ca, atunci cand locuiam la casa si cred ca aveam vreo 4-5 ani, ma sfida dorinta de a zbura. Ieseam zi de zi in camp deschis si imi confectionam din hartie creponata, coli de A4, pene de la pasari- aripi.Si incercam sa zbor. Dar fara rezultat. Nici nu ai idee cat de zdrobit imi era sufletul cand imi vedeam picioarele tot lipite de pamant. Ei bine, azi m-am hotarat sa zbor. Sa nu crezi ca am uitat sa-mi confectionez aripile. Am luat cateva coli de hartie, un pix si sa nu uitam de cutiuta de pe noptiera cu ganduri si sentimente. Asa am inceput sa “zbor”. Si crede-ma ca e atat de frumos. Am intalnit campii, paduri si ape. Am vorbit cu animale si flori, iar cand oboseam imi alinam trupul pe catargul unui vapor.
Deci, ai aflat ca visul meu de a zbura mi s-a implinit. Banuiesc, insa, ca te intrebi unde doresc sa zbor, caci nu as pleca in neant. Ei bine, exista un motiv. Sa fie oare dorul de duca, o tura de shopping prin Milano, o cafea la Paris, o plimbare cu gondola in Venetia sau surf pe o plaja din Hawaii? Unii asta cred ca ar face, de ar putea sa zboare ca mine. Dar pe mine ma tine in zbor altceva. Mai puternic si mai nobil. E vorba de tine. Da. Pentru tine razbat acum aerul, sfidez legile Lui Dumnezeu despre om si creatie. Da. Iubirea asa ma poarta. Ma duce, ma izbeste si iarasi ma duce unde vreau. Doar incep sa scriu si metamorfoza incepe.
Stiu, insa, ca eu voi ajunge mai greu la tine. Asa ca, mai intai iti voi trimite aceste randuri, ca sa stii sa-ti pregatesti bagajul. Ca atunci cand voi ajunge la tine, doar sa ma iei de mana si sa zburam. Unde? Poate  o tura de shopping prin Milano, o cafea la Paris, o plimbare cu gondola in Venetia sau surf pe o plaja din Hawaii. Vedem noi. Iubirea o sa ne poarte!

"Iepurasul"

E posibil ca un catelus sa-mi fie Iepurasul de Paste?
Da!
In spatele unei stive de lemne se ascundeau doi ochisori negri si umezi. Il vazusem imediat ce am ajuns la bunici si de atunci, cateva ore nu l-am mai scapat din ochi. Era un bulgare negru de carbuni din care se desprindeau piciorusele brazdate de niste dungi cafenii. Prietenos si dulce a reusit sa ma cucereasca din prima.
Stiam ca mai lipsea ceva. Da! Numele!
Oscar, Arthur, Blake,Doc,Elvis,Gusy,Hugo,Scooby? - Nu a reactionat la niciunul.
Apoi, a urmat unul pur si simplu, spontan: Ricki. - Ciuli urechile, isi ridica codita in aer. Numele era pentru el. Atat eu, cat si el simteam asta.

Despartirea de catelus a fost cam grea, dar stiu ca de acum voi avea un motiv intemeiat saptamana de saptamana pentru a merge la bunici.
Cu bine, Ricki!

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Ganduri senine

Hristos a inviat!
     Si astazi imi paru soarele mai stralucitor, mai cald si mai iubitor. Imi paru ca ia si el parte la ceea ce noi, romanii, serbam an de an, in pragul primaverii si anume Sfintele Pasti.
     Fie ca Hristos sa invie in sufletele voastre, sa va aprinda lumina vietii, iar ungherele moarte din inima sa renasca.
Paste Fericit!


duminică, 17 aprilie 2011

Camuflaj

Sa fie ultima data cand m-ai privit?
Sa fie ultimul sarut strivit?
Sa fie ultima imbratisare-ascunsa?
Sa-mi fie inima de venin patrunsa?
Sau oare sa fie sfarsitul
Unei iubiri macelarite de cutitul
Tradarii, departarii si al uitarii
Inecata cu vrere in abisul marii?
Sa-mi fie oare sufletul mai greu,
Fara speranta, ca al unui ateu,
Pierdut pe culmi de disperare,
Ingenuncheat, cerand iertare?
Sau tu, aievea, esti orbit
Cu pasu-ti calm, dar si grabit
Chemat de-un cantec mut de zana
Sperand vrajit intr-o minciuna?
Ce-o fi? Nici eu, nici tu, nu vom afla
Si eu, si tu pierduti ne-om camufla,
In abisul vremii si al sfantului timp
Acum, in al invierii anotimp.


marți, 12 aprilie 2011

Pian

  Nu aş putea să-ţi uit pianul.
  Acorduri line, mute, pline de durere,
  Plânse în trecut cu vrere, fără vrere.
  Ascunse tainic printre clape,
  Îmi răsunau aici, aproape
  În minte, suflet sau în gând,
  Pe aripile unui cânt,
  Şi frânte, obosite-n noapte,
  S-au stins uşor, ca nişte şoapte,
  Şoapte distruse de destin,
  Pline de miere şi venin
  Venin ce-a curs alene-n vene,
  Ţi-a provocat şi acufene.
  Şi-ai apăsat grav pe o clapă,
  Nota-n aer dură, crapă,
  S-a stins mai repede de-o clipă
  Decât un fâlfâit de-aripă.
  Ţi-ai părăsit pianul... 


 
 
 
 

luni, 11 aprilie 2011

Suflet rece

-Mai lasa-mi chipul dornic sa te priveasca in apus,
Mai lasa-ti sufletul langa-al meu rapus;
Lasa-l sa planga,
Si nu-i zambi
Caci lui singur ii place a se ciobi.
Si chiar de te-as vedea ultima data,
Lasa-ti inima-ncuiata,
Si n-o deschide pana n-oi pleca
De ce?
 Ea nu-i pentru mine, e pentru o Ea.
De ce-mi zambesti tu, chip de stele?
Mi-ai facut lacrimi mai grele.
Mi-ai lasat ochii pustii,
Sange-n pete purpurii...
Dar de ce?
De ce, chip arhanghelesc?
-O, suflet rece, neinteles,
Tu nu vezi cat te iubesc?

joi, 7 aprilie 2011

Negru

E imposibil.
E imposibil sa-mi desfac drumul de al tau
Sa-mi cuprind sufletul in mantia neagra
A uitarii,
Fara sa ma pictez in roua primaverii
Fara sa-mi fac rau.
Mi-am aprins inima cu un foc mocnit
Pe care vantul, calator mereu
 L-a intetit
Fara inteles.
Si am urmat cararea iubirii
Prin raze, lumina si stele
Am privit soarele-n asfintit,
Si m-am imbatat
De durere.
Si de atunci, luna isi schimbase-nfatisarea
Soarele-mi parea mai negru,
Cararea se afunda aievea
In abisul, bineteles,
Negru.







marți, 5 aprilie 2011

Stihuri

             Mi-am desprins privirea din multime. Priveam pierduta spre nicaieri, in timp ce toti erau atenti la cuvintele poetului. Auzeam ca un ecou indepartat vocile din jurul meu, iar versurile recitate imi provocau numai amitiri. Stateam cu ochii mari si limpezi atintiti la salciile ce isi plangeau miscarile intr-un joc lin, neinteles.
            Cu toate ca stiam ca nimeni nu ma priveste, simteam doi ochi patrunzatori ce imi sagetau secunde de secunde chipul. Discret, ma retrag din meditatie si intorc capul spre perechea de ochi iscoditori. Insa, nimeni. Era doar poetul ce isi recita cu patos ultimul catren, care, oricum nu ar fi dat importanta starii mele.
            Imi reiau starea de visare...corpul statea drept, nemiscat, parca fara viata. Reusisem de aceasta data sa ma desfac cu totul de lumea din jurul meu, fara sa mai aud ecoul, versurile sau forfota din sala. Imi parea admirabila reusita mea. Ma simteam cu totul aparte si speram din tot sufletul meu, ca nu cumva cineva sa ma trezeasca din vis. Dar, vantul pornit afara impreuna crengile salciilor intr-un chip de om. Mai exact, un tanar – cu ochi mari, patrunzatori si albastri lipiti de o fata alba  ca luna, de care erau prinse haotic niste suvite blonde care se unduiau misterios.
            Simteam ca ma cheama. Speram ca cealalalta salcie sa isi impleteasca si ea bratele, ca sa-mi croiasca alaturi chipul. Fara sa mai stau pe ganduri, rup tacerea in sala, ridicandu-ma  intr-o graba absoluta si mergand tinta spre usa. Poate ca am trezit curiozitatea catorva, dar sunt convinsa ca dupa cateva secunde, miscarile mele au cazut in aura uitarii. Afara era el. Lipit de zidul gros de caramida, ma astepta intr-o stare de visator. Niciodata nu am observat ca poate fi atat de diferit in haina sa de un albastru inchis ce contrasta cu pantalonii gri spre negru. Parul ca si salcia, se juca in aer, imprastiind in aer miros dulce de iasomie. Ma privi cald si isi intinse mana in semn de chemare. Pe cealalalta o tinea la spate. Desi jacheta era descheiata lasand sa se vada salul gri, era cald, parca prea cald pentru frigul de afara. Intrebandu-l de ce, motiva simplu: “din cauza ta”. Ma simteam vinovata, si mi-am ascuns fata in salul sau. Zambi si imi saruta parinteste fruntea, mangaindu-mi delicat fata. Chiar daca asta m-ar fi deranjat in mod clar la alta persoana, la el parca era altceva, era din iubire. E clar ca am stat mult timp, dar parca a trecut o secunda. Dandu-mi seama ca ar trebui sa plec, ma dezlipesc cu greu, si soptindu-i cald motivul, ma desfac din bratele sale. Insa el, nu-mi desprinse mana. In mana cealalalta, ascunsa tot timpul la spate, se ascundeau niste ghiocei. Chiar daca as fi vrut sa plec, nu am putut. Am ramas langa el. Mi i-a asezat in palma si lipindu-se de urechea mea, incepu sa fredoneze. Ce? Nu stiu. Era prea frumos...Am cazut intr-o stare de visare, de desprindere...ma vedeam alergand pe un camp cu flori, impreuna, pe ritmul melodiei lui. Am inceput sa dansam; sa dansam in vazul lumii, fara sa ne pese de nimic. Dar, deodata termina. Termina soptindu-mi dulce: ,,Primavara...”

Cantec de adio - II

luni, 4 aprilie 2011

          -Inger trist, de ce ai urcat atat de repede la cer? De ce nu ti-ai mai ascuns aripile in aceasta lume de muritori, insa rece, lipsita de sentimente? De ce nu ti-ai lasat zilele sa-ti mai alunece aici? De ce ti-ai curmat tineretea in schimbul unui zbor spre cer? De ce ai lasat aici trecut, amintiri si nu le-ai luat cu tine? De ce faci atatia dragi tie sa-ti lacrimeze pozele? De ce nu ti-a fost de ajuns sa speri? Sa speri ca poate maine Ea va intelege...
De ce nu i-ai dat de inteles? De ce te-ai multumit doar cu o privire de a ei, cu un zambet, sau un sarut sters pe obraz? De ce ai sprijinit-o in orice, chiar si in dragoste? De ce i-ai aratat dragostea altora si nu pe a ta? De ce acum ai lasat-o aici? De ce nu ai luat-o cu tine? De ce te multumesti doar cu privitul printre stele la chipul ei? De ce ai lasat-o sa ii zambeasca altuia, sa-i spuna altuia ,,te iubesc”? De ce nu incerci sa cobori tainic, ca Luceafarul, noaptea printr-o raza alba la fereastra ei? De ce doar o veghezi suspinand de acolo de sus? De ce nu o faci si pe ea o stea, sa fie alaturi de tine? De ce nu o faci sa se indragosteasca de tine, ca de un Zburator? Sa-i fiarba sangele, inima si dorul de tine. Sa arda in ea flacara iubirii, sa te caute si sa-ti inchine iubire vesnica. De ce, inger trist, nu ai luat-o cu tine?
            -Pentru ca o iubesc!

duminică, 3 aprilie 2011

Cantec de adio - I

            Era aici…mainile i se desprindeau usor, insesizabil din stransoare.Il privea cu o oarecare duiosie imbatata cu tristete, care ii mangaia sufletul tanar. Zambea si el...dar, doar atat. Ochii nu ii revarsau nici iubire, nici pasiune, nici ura sau gelozie. Doar o privea.
            Stateau asa de secunde in sir...poate chiar minute. Nici el, nici ea nu indrazneau sa crape acest zid de sticla, dur, creat intre ei doi. Se roteau privirile, sentimentele...dar nu si cuvintele. El o lasa sa se departeze usor, prin pasi marunti care strigau dupa ajutor si dragoste, dar nu facea nimic.
            -Chiar vrei sa faci asta?
            Replica trosni ca un ecou intr-o mare de tacere...El crapase zidul!
            -Tu vrei! Taiase ea aspru duiosia din glasul lui. M-ai lasat...m-ai uitat intr-un colt de lume, in timp ce eu imi impleteam gandurile in cantece si poezii. Priveam zile in sir pe fereastra, asteptand sa te intorci. Dar, ai ramas acolo. Nu stiu daca pentru cineva sau ceva. Nu stiu daca eu mai insemn sau nu ceva pentru tine. Nu stiu daca ma mai iubesti...
            -Esti mult prea dura. Nu te inteleg.
            -Asta, pentru ca nu vrei, sau nu esti capabil. Dar, cel mai elocvent motiv e acela ca tu nu ma iubesti. Daca m-ai iubi, m-ai intelege. Mi-ai intelege pana si pasii, gesturile sau clipirile. Dar tu...tu nu imi intelegi nici cuvintele.
            -Dar tu?
            -Eu? Eu as fi fost in stare sa ma avant in iad pentru tine. Sa tai viata altora, poate si pe a mea, dar cu speranta ca tu imi vei aprecia sacrificiile. Insa, m-am inselat. Si da...e doar vina mea...trebuia sa realizez de la inceput cine esti.
            -Si daca eu ti-as spune ca te iubesc...?
            -Si daca eu ti-as spune ca nu imi pasa?
            -Nu te-as crede.
            -Vezi? E la fel. Eu nu te cred, tu nu ma crezi. Eu raman cu iubirea, dorul si speranta...iar tu? Tu cu vaga amintire ca am existat.
            -Cum vrei sa-ti demostrez dragostea?
            -Oricum nu te-as crede. E prea tarziu. Acum incerci doar sa speri, exact ca intr-un naufragiu, ca vei gasi viata pe insula necunoscuta pe care ai ajuns.
            El o privi cu niste ochi mari, uimiti si patrunzatori. Era clar ca incerca eforturi supraomenesti sa nu inceapa a lacrima. Dar ea simti. Ii cauta incet mana ce atarna fara viata pe langa corp si o cuprinse in mainile ei mici, albe, de catifea. Pe fata lui se aprinse o ultima speranta, o ultima izbanda, asteptand ca un catelus umil iertarea de la stapan. Ea se ridica pe varfuri, ii inunda chipul cu o oaza de lumina trista si isi lipi buzele de ale lui. El spera. Spera ca ea il va ierta, ca totul va fi ca inainte. Inima incepu sa-i bata cu putere, pulsul ii accelera involuntar, iar ochii ii plangeau de fericire.
            Ea se dezlipi usor. Ii vazu lacrimile, fericirea si roseata din obraji. Insa el intelesese gresit. Fata ii zambi amar, il privi poate, pentru ultima data si sopti cu lacrimi in ochi:
            -ADIO!