Misteriosi si reci...

Nu am cuprins nicicand marea dintr-o singura privire. Ma pierdeam in maretia ei si nu realizam decat ca sunt un punct, o minuscula creatura.

Nu am reusit nicicand sa inteleg padurea. Misterioasa si rece, m-a fermacat mereu si nu mi-a dat senzatia decat ca sunt o salbatica in sentimente.

Nu am reusit nicicand sa deslusesc tainele pamantului. Lacat al fiintelor, al vietii si al inceputului, el nu face decat sa-mi creeze acea stare de teama, dar de admiratie

Nu am reusit nicicand sa razbat vanjoasa, nimicul cerului. Poarta a viselor, a sentimentelor si poate, intre lumi, mi-a zambit, dar doar atat. Nu m-a lasat sa-l descopar, sau sa-l ating. Pastreaza tacere si divin.

Nu am reusit nicicand sa inteleg constitutia aerului. Invizibil, si totusi indispensabil. De nesimtit, si totusi in lipsa lui, orice ar trece in intunecimea vietii.

…nu am reusit nicicand sa-ti cuprind, sa-ti inteleg, sa-ti deslusesc, sa-ti razbat maretia ochilor. In fata lor ma simt o minuscula creatura, o salbatica a sentimentelor, nu fac decat sa-mi creeze o stare de teama si totusi de admiratie, nu am reusit sa-i descopar, nici sa-i ating, caci pastreaza acea tacere si acel divin. Nu pot trai fara ei, altfel as trece in intunecime vietii. Dar ei? Ei cum sunt?

…misteriosi si reci…