Înţelesesem mut că uitarea-i moarte,
Că totul se cufundă ca şi ziua-n noapte,
Că soarele se-ascunde în câmpul mării
Iar tu te micşorezi în măreţia zării.
Înţelesesem mut că totul are un sfârşit,
Că numai despre lună poţi vorbi la infinit,
Că după orice zâmbet, mângăiere caldă,
Tu îţi priveşti trupul cum în neant se scaldă.
Şi am mai înţeles în mutele-mi cuvinte
Cum mic de la mare în viaţă ia aminte
Cum nicio fericire singur nu se-mparte,
Cum pe tine de alţii nimic nu te desparte.
În zadar zâmbeşti şi aştepţi în mută stare
Şi eu să îţi zâmbesc şi să-ţi dau crezare,
Degeaba te desprinzi cu ochii plini de lacrimi
Din strânsul lanţ al unor crude patimi.
Nu mai spera la mângâiere,
Nu mai spera în muta mea tăcere,
Grăbeşte-ţi pasul spre etern,
Fără s-aluneci în infern.
:) superb ! mereu ma surprinzi cu poemele tale :X
RăspundețiȘtergereiti multumesc;))
RăspundețiȘtergereFrumos scrii draga..continua in ceea ce faci.te pricepi!
RăspundețiȘtergeremultumesc;))
RăspundețiȘtergereDar tu stiai asta deja, orice lauda e de prisos. :)
RăspundețiȘtergereBravo! Ce altceva pot zice ... ? :D
excelenta poezia, felicitari scrii frumos!
RăspundețiȘtergereva multumesc:*
RăspundețiȘtergeremultumesc Bianca;))
RăspundețiȘtergerePreferata mea!:):*
RăspundețiȘtergeresa stii ca si a mea este:D
RăspundețiȘtergere